Draga mea maimuţă,

M-am bucurat să aflu că eşti bine sănătos. Că ai scăpat de acasă, de acolo de unde nevastă-ta te trimetea cu covoarele la bătut, te certa că nu faci lecţiile cu copiii şi te lăsa să fumezi doar pe holul de la ghenă. Am fost fericit să aflu că ai putut pleca şi de la serviciu, abia după ce ai dat o tură prin piaţă ca să-i iei şefului ceva de-ale gurii, că doar ai o meserie cu adîncă implicare şi profundă personalitate. Şi am fost pe de-a ntregul mulţumit cînd am aflat că ai făcut rost şi de bilet la meci. Mi-am închipuit atunci cît de eliberat vei fi, cît de bine te vei simţi respirînd aerul învăluit în iz de iarbă şi aromă de revulsin. Da, aerul acela al fotbaliştilor, al vestiarului, al iminenţei jocului de fotbal.

Înţeleg însă că m-am cam păcălit. Tu ai venit acolo să-ţi urli neîmplinirea. Să fii şi tu şef, să dai ordine, să înjuri cum îţi vine la gură. Să te sui pe scaune şi să le calci în picioare aşa cum ţi-ai fi călcat, probabil, nevasta, atunci cînd îşi reamintea că sîmbătă nu-i ziua cu etapa, ci cea cu aspiratorul. Să pui mîna pe pietre şi să-ţi retrăieşti precambrianul din tine cu faţa la dreptughiul cu gazon. Să vezi în faţa ta nu un joc, nu un adversar al favoritului tău, ci o răzmeriţă a junglei care-ţi cuprinde fiinţa.

Dragul meu, te felicit. Ai reuşit! Asta, da, dovadă de masculinitate. Să scuipi încontinuu de dincolo de gard, să arunci cu ce-ţi pică în mînă de la cîţiva metri, să înjuri înfăşurîndu-te în mulţime, ei bine, asta da bărbăţie. Şi implicare în fenomen, salt în ajutorul fotbalului şi al echipei iubite, al 12-lea jucător, aşa cum declari dacă, din întîmplare, vreo cameră de luat vederi ţi se opreşte în faţă.

Nici nu mai e cazul să-ţi mai povestesc de meci. L-ai văzut, sînt convins, că doar n-ai flegmeat, înjurat şi aruncat încontinuu. Să-ţi spun că în ciuda tensiunii, băieţii au pus suflet cît pentru un retur întreg. E drept, n-au prea avut realizări, dar au încercat să joace repede, au riscat multe pase dintr-una, s-au bătut ca bărbaţii adevăraţi la mijlocul terenului. Ce-a rezultat, dacă nu te plictisesc cu tîmpeniile mele? Că Rapid a acoperit mai bine terenul decît Steaua, dar că Steaua a avut mai mult timp posesia (55%-45%), că Rapid a jucat mai multe mingi în careul advers (27-19), dar că Steaua a avut cele mai mari două ocazii, cînd Mendoza şi Pepe au scăpat singuri cu portarul, Că Rapidul a fost mult mai bun pe flancuri, acolo unde Cesinha a găsit mereu culoarul dintre Golanski şi Rădoi, iar atacanţii Stelei au forat pe centru, printre Constantin şi Maftei. că la şuturi a fost egal (7-7), dar Rapidul a prins poarta de 5 ori, în vreme ce Steaua doar de două.

Să-ţi mai spun? Eu cred că nu e cazul. Te văd puţin nervos. Nu, lasă bricheta jos, n-ai cum să ajungi la mine. Intră pe blog şi varsă-ţi acolo năduful. Dă-i cu sudalme, înjură cu bipuri şi steluţe, fă ce te delectează pe tine mai bine înainte de o nouă întîlnire cu şeful sau cu nevasta. Dar gîndeşte-te la un singur lucru. La cît de echilibrate au fost cifrele în derby, nu-i aşa că un 0-3 la masa verde e mai dureros decît o piatră trimisă de un cretin în moalele capului?




Andrei Vochin